Un părinte conștient este acel părinte care, în primul rând, recunoaște că are nevoie de ajutor și este dispus să parcurgă procesul autocunoașterii. Acela care înțelege că “mingea se află în fileul lui” și că noi adulții suntem cei care ar trebui să se schimbe și nu invers.
Se află în contact cu emoțiile sale, le recunoaște, le poate exprima liber și își permite să le trăiască. Poate recunoaște emoțiile copilului său, chiar și pe cele cu o intensitate scăzută.
Atunci când tindem să devenim părinți conștienți, este foarte important să învățăm să ne punem întrebări.
Am pregătit pentru tine trei dintre cele mai reprezentative întrebări care te vor ajuta să conștientizezi mai bine unde te afli și să te determine să pornești călătoria parentajului conștient.
1. Cât de mult îmi presez copilul să devină persoana care vreau eu să fie, și nu cine este el în mod natural?
2. Îmi ascult și urmăresc copilul activ atunci când ne conectăm?
3. Îmi dau seama că îmi proiectez emoțiile asupra copiilor și partenerului de viață?
Probabil că deja vă este cunoscut faptul că sunt o mare admiratoare a stilului mindful parenting și deși nu îmi poate ieși perfect de fiecare dată, mă străduiesc să o fac eficient atunci când pot.
Astăzi sunt foarte recunoscătoare pentru drumul care mi s-a deschis în relația cu sinele meu și desigur în relația cu copii mei. Am învățat să mă judec mai puțin și să văd în băieții mei o altă față a lor, cea cu adevărat naturală, pe care eu nu voiam să o văd, fiind blocată între așteptările și ideile mele despre cum ar trebui să fie ei.
Când am ales să primesc această stare în viața mea, mare mi-a fost surprinderea că din Mădălina “agitată” pe care eu o credeam naturală, a ieșit în lumină o altă Mădălina, cea caldă și căreia îi place să stea. Și când zic să stea, mă gândesc la cum stau acum eu cu mine, cu gândurile mele, cu emoțiile mele, cu trăirile mele. Acum nu mai fug de ele, sunt ale mele și învăț în fiecare zi să le accept și să le țin de mână.
Când vine vorba de presat copii să devină ceea ce vrem noi, marea majoritate vom spune că noi sub nicio formă nu facem asta. Crezi și tu la fel? Eu așa am crezut.
Și totuși dacă ne gândim de exemplu la acele momente în care ne presăm copii să învețe bine pentru a intra la o anume școală, pe care noi o considerăm foarte bună, doar pentru că așa credem noi că va avea succes în viață, dar nu îl întrebăm niciodată el ce părere are. Chiar și în situațiile în care ne spun că și-ar dori altceva, nu le acordăm atenție, că doar sunt copii, ce știu ei.
Sau situațiile în care insistăm foarte mult să poarte anumite haine doar pentru că așa “dă bine” societății. Doar nu ai vrea să creadă vecina sau colega ta că nu au copiii și alte haine, nu?
Poate că nu îți place ceaa ce ți-am spus acum, dar mie îmi sună totul a mare presiune asupra copiilor. Dacă îți este greu să vezi și altă parte a lucrurilor, te-ar putea ajuta să te angajezi în procesul tău de autocunoaștere și să afli de unde vine aceste credințe ale tale și cum poți îmbunătății lucrurile în favoarea copiilor. Găsești mai multe detalii aici sau îmi poți trimite oricând întrebările tale la consiliere@madalinamarian.ro
Poate îți este greu acum să crezi, și mie mi-a fost.
Ne presăm copii chiar și atunci când îi comparăm, cu fratele/sora, colegul/colega, vecinul/vecina etc. Ba chiar mai mult în situația comparării fraților, nu doar că punem presiune pe ei să fie într-un anumit fel dar mai și accentuăm rivalitatea.
Acestea fiind spuse, dragele mele mame, vă doresc să lăsați aceste informații să se așeze lin în interiorul vostru și apoi să nu mă credeți pe cuvânt, testați aceste întrebări în diferite situații din viața voastră.
Cu căldură,
Mădă
