Interacțiunea dintre părinte copil poate fi de multe ori provocatoare. Copiii transmit cu greu ce au nevoie sau își doresc, iar părinții devin frustrați deoarece nu înțeleg manifestările în care se angajează adesea copiii lor.
Relația noastră cu ei se dezvoltă treptat și cunoaște multe provocări, poate chiar prea multe ar putea spune un părinte epuizat.
Totuși, direcția acestei relații este transmisă de noi. În funcție de alegerile noastre vom putea dezvolta o comunicare eficientă și o relație bazată pe încredere și siguranță, sau dimpotrivă vom pune sau vom accentua distanța dintre noi și ei, dezvoltând o relație bazată pe neîncredere și frică.
Copiii învață foarte multe din interacțiunea cu noi și le este cel mai la îndemână să ne copieze atunci când ne manifestăm nepotrivit. Vorbele, gesturile și reacțiile noastre ne vor fi întoarse de către copiii sau date mai departe către alții mai “slabi” (frați/surori mai mici, alți copiii etc).
Comunicarea eficientă este unul dintre criteriile importante care vor conduce relația părinte-copil într-o zonă de siguranță, în care copilul va avea încredere atât în forțele proprii, cât și în noi. Vor simți suficientă siguranță să ne apeleze pe noi drept “prima persoană de contact” atunci când le va fi greu sau se vor afla într-o situație riscantă/periculoasă.
Îți propun să ne jucăm de-a școala și să facem o analiză scurtă. Vom analizăm un dialog părinte – copil.
De ce vreau să facem asta?
Pentru a sublinia importanța ruperii tiparelor repetitive și “curățarea” bagajului interior, cu care, pornim în rolul de părinți.
Vom vorbi despre interacțiunea tată – copil (dar la fel de bine poate fi și mama în locul tatălui sau alt adult semnificativ).
În parc, un preșcolar se joacă împreună cu tatăl lui cu mingea. Copilul începe jocul vizibil nemulțumit de ceva, iar tatăl confuz pentru că nu înțelege exact ce vrea copilul atunci când îl trimite să stea dintr-o parte în alta.
Copilul șutează de câteva ori, timp în care tot “mârâie”. Tatăl repetă întruna să termine cu mârâiala.
Copilul:
– “Vreau să dau gol!” și continuă mârâiala.
Tatăl:
– “Da, da bine vrei să dai gol, dar nu fii mârâit că plecăm acasă!”.
Ce observăm din acest dialog?
Un tată și un băiețel micuț care încep jocul, ambii fiind frustrați.
Nevoia copilului:
Să dea gol = să își demonstreze lui și celorlalți că este bun și el la ceva, că poateS
De ce plânge?
Nevoia lui nu este îndeplinită, se simte frustrat și emoțiile i se revarsă pe obraz.
Ce primește copilul în urma acestui mesaj?
Fii altfel decât ești! Nu ești în regulă! Iubirea și acceptarea mea este condiționată de comportamentul tău.
Cum poate fi satisfăcută nevoia copilului?
Cu sprijinul emoțional și chiar fizic al adultului care îl însoțește. Copiii fiind încă imaturi emoțional, este aproape imposibil să găsească singur soluții în gestionarea frustrării.
Nevoia tatălui:
să fie liniște, să nu fie făcut de râs în public.
De ce devine nervos?
Pentru că și el simte frustrare, și nevoia lui fiind neîndeplinită.
Cum își poate satisface tatăl nevoia?
Prin conștientizare. Lucrând cu propria persoană, cu emoțiile lui și căutând adânc în interior. Învățând mecanisme sănătoase de gestionare a emoțiilor și oferind în cele din urmă sprijin și copilului.
Cum ar suna un dialog eficient și benefic dintre un tată conștient și copilul său preșcolar?
Copilul:
– “Vreau să dau gol” și continuă mârâiala.
Tatăl:
– “Ohh, puiule. Ai vrea să dai gol și mingea nu ajunge unde vrei. Asta te supără mult și îți vine să plângi. Te simți frustrat și te înțeleg. Hai să vedem ce putem face, ai vrea?”
Emoțiile tatălui nu mai sunt proiectate asupra copilului și sunt pe cale de a-și îndeplini amândoi nevoile, bucurându-se de un joc pe cinste și întărind conexiunea și încrederea dintre ei.
Cred că este foarte important să cântărim ceea ce urmează să spunem și să ne gândim prin filtrul copilului. Cu ce va rămâne copilul dacă îi spun asta? Îi aduce vreun beneficiu real sau este vorba doar despre nevoia mea?
Vă invit, dragii mei, să fiți curioși vis-a-vis de emoțiile voastre și ale lor și să vă puneți multe întrebări atunci când întâmpinați momente dificile în relația cu ai voștri copilași.
Cu căldură,
Mădă
