Abia ce ai primit vestea că vei avea încă un copil. Dacă te așteptai, te felicit și împărtășesc cu tine entuziasmul acestei vești. Însă dacă această veste te-a luat și pe tine pe neașteptate, nu te panica, lăsa lucrurile să se așeze o perioadă în sufletul tău înainte de a împrăștia vestea.
Te întrebi poate când ar fi momentul ideal pentru a-i spune primului născut că în curând va dobândi un nou rol și mai ales cum să o faci?
Eu am așteptat până pe la 3 luni, să fiu sigură că sarcina s-a fixat bine și abia apoi i-am dat vestea lui Denis. Trecând printr-un avort spontan la prima sarcină, m-am gândit că dezamăgirea lui ar fi fost mare dacă istoria s-ar fi repetat.
Nu cred că există neapărat un moment ideal în care să o facem, dar cu siguranță ar trebui să se întâmple după ce noi ne-am obișnuit câtuși de cât cu ideea și ne simțim realmente bucuroase și împăcate cu această noutate. Așa cum probabil știi deja, copii ne preiau din emoții oricât de bine am încerca să disimulăm. Bănuiesc că vrei să îi transmiți o emoție pozitivă prin vestea aceasta, așa că acordă mai întâi atenție sporită emoțiilor tale.
Starea noastră de spirit și modul în care îi vom transmite copilului această veste, joacă un rol important în felul în care va primi acesta vestea. Cu cât suntem mai liniștite și tratăm subiectul cu naturalețe, cu atât cresc șansele să îi trezim curiozitatea.
Ce este cu adevărat important atunci când îi vom vorbi despre bebeluș?
Cel mai și cel mai important lucru este să îl asigurați constant că nu va împarți iubirea cu bebelușul, ci fiecare va avea locul lor special în inima ta. Eu i-am explicat că inima lui mami, a lui tati și chiar și a lui vor crește atât cât este nevoie pentru a cuprinde și iubirea pentru noul născut.
Un alt aspect important este prezentarea realității așa cum va fi. Asta înseamnă că, pe lângă lucrurile pozitive pe care i le vei puncta, și aici voi reveni mai detaliat puțin mai jos, să-i vorbești și despre momentele mai dificile în care bebe va plânge, va avea nevoie de mai multă atenție, va fi curios să exploreze jucăriile lui pe măsură ce va crește etc.
Alte aspecte care pot ajuta la adaptarea copilului
În funcție de vârsta copilului, dacă acesta are peste 2 ani, puteți citi cărți (sau vorbiți pe baza unor imagini) despre frați, îl puteți implica în tot ce ține de pregătirea spațiului pentru bebeluș, alegerea numelui, îl luați cu voi la ecografii dacă este posibil, dacă nu îi veți arăta fotografii, îi puteți cânta, îi poate pregăti un cadou din partea lui (un desen sau poate o jucărie de-a lui).
Ajută foarte mult să încurajați conectarea lor încă din timpul sarcinii. Denis îi aducea caruselul burticii când bebe era agitat, îi cânta, îmi spunea să citesc poveștile cu voce mai tare să poată auzi și bebe din burtică.
În cazul în care vor exista schimbări majore (înțărcat, mutat în altă cameră, grădiniță etc) ar fii foarte bine ca ele să se întâmple cu cel puțin 2-3 luni înainte de nașterea micuțului, astfel încât să nu se accentueze sentimentul de rivalitate între ei.
În final mai adaug un singur lucru, lăsați deoparte orice așteptări vis-a-vis de cum se vor desfășura lucrurile în timpul sarcinii și după. Așteptările de orice fel sporesc stresul și împovărează procesul de adaptare al întregii familii.
Cu căldură,
Mădă